E ciudat cat de anevoioase sunt inceputurile si cat de rapide sunt sfarsiturile…E ciudat sa vezi “L’auberge espagnole” inainte si dupa ce ai fost ERASMUS…e ciudat sa vezi toti oamenii pe care i-ai indragit, mai mult sau mai putin, plecand si sa te gandesti ca poate n-ai sa-i mai revezi niciodata… e ciudat sa spui la revedere locurilor in care ai trait 5 luni senine, ploioase, intunecate sau luminoase…e ciudat cum ti se schimba viata si perceptiile…azi esti aici, maine esti acolo, peste un an esti in acel parc pe care l-ai vazut intr-un film cand erai mic…toata viata e o evolutie, nicidecum o involutie, depinde doar de noi cum ne valorificam orice sansa ivita pe cararea vietii…
Plec fericita si trista, implinita si rupta in mai multe bucati, am o inima mondiala, o minte mai deschisa, un suflet mai experimentat, o familie mai numeroasa, un vocabular mai bogat (si cand zic asta, nicidecum nu ma refer la “elementele lingvistice esentiale”=o maniera elocventa si academica de a inlocui cuvantul “prostii/injuraturi/tampenii”), un Dumnezeu la care pot sa ma rog in mai multe limbi… Gata.

Multumiri:
-cititorilor care mi-au citit tampeniile…
-cititorilor care au comentat tampeniile…
-cititorilor care au crezut aceste tampenii…
-cititorilor care ma asteapta acasa…
-cititorilor care ma iubesc si pe care ii iubesc.

The end,
Meri